Ochelarii mei de cal

Toti ii avem. De ce nu i'as avea si eu? Oricat ai incerca sa ti'i dai jos, o urma, o sclipire din lentila lor tot iti va umbri judecata la un moment dat. So what's the use of...

Pai, daca ar fi dupa mine, ochelarii de cal nu's doar niste obiecte asa, de aruncat dupa bunu'ti plac. Sunt un organ aparte, exprimarea cresterii, a societatii, a preferintelor cultivate si a instinctelor denaturate de ani si de cei din jur. Si'atunci cum scapam de ei? Pai bine... dar de ce sa scapam de ei? Doar pentru ca altii, avand ochelarii lor de cal directionati spre stanga (na, tu ii ai spre dreapta si ei spre stanga. expresie frivola dar eleocventa.) spun ca tu nu ai regasit inca adevaratul sens al diversitatii?

Spunem, de multe ori, ca noi stim sa acceptam. Ne dam libertini, acceptam, refuzam sa punem punct unei fraze care a devenit de mult prea mult timp teribil de lunga, ezitam sa punem o virgula acolo unde ar trebui, poate, pusa. Si frazele noastre devin lungi si lalai, cu intelesuri pierdute si exprimari ambigue. Ne place. A fi ambiguu e joaca, e scapare, e scuza perfecta cand nu mai stii daca acceptul sau refuzul tau a fost inteles de altii asa cum ai fi vrut. Asta in cazul fericit in care chiar stiai ce vrei sa zici si nu era doar o chestie turnata la minut, de dragul de a arata ca tu stii sa accepti. Ochelarii tai de cal au note roz-fumurii, asa ca iti permit sa mai tragi cu ochiul si la ceilalti. Of, daca n'ai avea gatul asta de lup, daca ai putea sa si intorci capul...

Ochelarii mei de cal sunt solizi. I'am aruncat pe jos, s'au crapat, s'au decolorat. Am incercat, demult, sa scap de ei, insa s'au dovedit a fi inca mai incapatanati decat mine. Au inceput sa'mi placa abia atunci cand mi'am dat seama ca singurul lor scop e focusul pe ceea ce conteaza cu adevarat pentru mine. In rest, sunt libera sa imi intorc privirea spre stanga, spre dreapta, spre inainte sau spre cer de cate ori am chef.