.. si la zece ani dupa 2000, cat de copil mai esti? Mai deloc, cel mai probabil; matur, tarait printre responsabilitati, scheme de imbogatire (macar cat sa'ti iei un apartament, acolo, si tu) si griji ce acum zece- cins'pe ani ti s'ar fi parut cel putin ridicole, esti mandru de statutul tau de adult in ascensiune, de "om cu viitor".
Si faci... exact ce am vazut candva: dai o spaga mica sa intre nevasta'ta pe post bun,te plangi continuu de cat de mult muncesti, te bucuri ca esti "cineva" chiar daca salariul tau e cam tot atat de mare cat al matusa'tii care e vanzatoare la chioscul de la colt, iti vorbesti seful pe la spate - doar nu e sef pentru ca e mai bun, ci doar pentru ca tarfa aia de nevasta'sa i'a facut ochi dulci patronului la ultima petrecere data de firma - macar atata sa va dea, ca au de unde, umflatii! - , la coada la doctor te certi cu cel din fata ta, intri cu caciula in mana si iesi injurand printre dinti ...
Ai, in schimb, toate avantajele omului modern: cartile au devenit filme, filmele si ele sunt 3D'uri, plodul iti deschide calculatorul si'ti cauta printre jocuri [inca nu i'ai dat voie sa vada SAW, a citit nevasta'ta undeva pe net ca e periculos pentru copii uitatul la filme de lung metraj], faci bani pe net si economisesti petrecandu'ti un sfert din viata in magazinele cu reduceri.
Inca alergi in imlpinirea viselor marete, dar acum o faci legitim; copilaria ta se revolta la fiecare schimonoseala a fetei, la fiecare noapte nedormita de cate planuri ai in cap, la fiecare injuratura mormaita printre dinti, cu caciula in mana si cu zambetul milog pe fata. Dar tu nu mai esti copil. Si anul 2000 a trecut demult...
Gandindu'ma mai bine, pare mai degraba blestem decat implinire.
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
vineri, 22 mai 2009
Ochelarii mei de cal
Toti ii avem. De ce nu i'as avea si eu? Oricat ai incerca sa ti'i dai jos, o urma, o sclipire din lentila lor tot iti va umbri judecata la un moment dat. So what's the use of...
Pai, daca ar fi dupa mine, ochelarii de cal nu's doar niste obiecte asa, de aruncat dupa bunu'ti plac. Sunt un organ aparte, exprimarea cresterii, a societatii, a preferintelor cultivate si a instinctelor denaturate de ani si de cei din jur. Si'atunci cum scapam de ei? Pai bine... dar de ce sa scapam de ei? Doar pentru ca altii, avand ochelarii lor de cal directionati spre stanga (na, tu ii ai spre dreapta si ei spre stanga. expresie frivola dar eleocventa.) spun ca tu nu ai regasit inca adevaratul sens al diversitatii?
Spunem, de multe ori, ca noi stim sa acceptam. Ne dam libertini, acceptam, refuzam sa punem punct unei fraze care a devenit de mult prea mult timp teribil de lunga, ezitam sa punem o virgula acolo unde ar trebui, poate, pusa. Si frazele noastre devin lungi si lalai, cu intelesuri pierdute si exprimari ambigue. Ne place. A fi ambiguu e joaca, e scapare, e scuza perfecta cand nu mai stii daca acceptul sau refuzul tau a fost inteles de altii asa cum ai fi vrut. Asta in cazul fericit in care chiar stiai ce vrei sa zici si nu era doar o chestie turnata la minut, de dragul de a arata ca tu stii sa accepti. Ochelarii tai de cal au note roz-fumurii, asa ca iti permit sa mai tragi cu ochiul si la ceilalti. Of, daca n'ai avea gatul asta de lup, daca ai putea sa si intorci capul...
Ochelarii mei de cal sunt solizi. I'am aruncat pe jos, s'au crapat, s'au decolorat. Am incercat, demult, sa scap de ei, insa s'au dovedit a fi inca mai incapatanati decat mine. Au inceput sa'mi placa abia atunci cand mi'am dat seama ca singurul lor scop e focusul pe ceea ce conteaza cu adevarat pentru mine. In rest, sunt libera sa imi intorc privirea spre stanga, spre dreapta, spre inainte sau spre cer de cate ori am chef.
Pai, daca ar fi dupa mine, ochelarii de cal nu's doar niste obiecte asa, de aruncat dupa bunu'ti plac. Sunt un organ aparte, exprimarea cresterii, a societatii, a preferintelor cultivate si a instinctelor denaturate de ani si de cei din jur. Si'atunci cum scapam de ei? Pai bine... dar de ce sa scapam de ei? Doar pentru ca altii, avand ochelarii lor de cal directionati spre stanga (na, tu ii ai spre dreapta si ei spre stanga. expresie frivola dar eleocventa.) spun ca tu nu ai regasit inca adevaratul sens al diversitatii?
Spunem, de multe ori, ca noi stim sa acceptam. Ne dam libertini, acceptam, refuzam sa punem punct unei fraze care a devenit de mult prea mult timp teribil de lunga, ezitam sa punem o virgula acolo unde ar trebui, poate, pusa. Si frazele noastre devin lungi si lalai, cu intelesuri pierdute si exprimari ambigue. Ne place. A fi ambiguu e joaca, e scapare, e scuza perfecta cand nu mai stii daca acceptul sau refuzul tau a fost inteles de altii asa cum ai fi vrut. Asta in cazul fericit in care chiar stiai ce vrei sa zici si nu era doar o chestie turnata la minut, de dragul de a arata ca tu stii sa accepti. Ochelarii tai de cal au note roz-fumurii, asa ca iti permit sa mai tragi cu ochiul si la ceilalti. Of, daca n'ai avea gatul asta de lup, daca ai putea sa si intorci capul...
Ochelarii mei de cal sunt solizi. I'am aruncat pe jos, s'au crapat, s'au decolorat. Am incercat, demult, sa scap de ei, insa s'au dovedit a fi inca mai incapatanati decat mine. Au inceput sa'mi placa abia atunci cand mi'am dat seama ca singurul lor scop e focusul pe ceea ce conteaza cu adevarat pentru mine. In rest, sunt libera sa imi intorc privirea spre stanga, spre dreapta, spre inainte sau spre cer de cate ori am chef.
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
Tipare - Neinteles cultivat, caut tanara inteligenta si cruda pentru prietenie si/sau casatorie
"-Dar n'are nici un sens, n'a facut nimic rau [...]
-Dar a facut vreo fapta buna?"
Ai citit mult, si ti-au placut doar cativa; obligatoriu, acei fericiti agreati erau lafel de neintelesi si de renegati ca si tine. Si ca si tine, lor nu le pasa de opinia publica, nici de liniile trasate de ei. Toate discutiile lor te lasau rece, singurele momente in care te aprindeai erau cele in care te puteai exprima asa cum ti'a placut intodeauna: socant, cu iz de mucegai si repulsie, cautand frazele cele mai putin evidente tocmai pentru ca certitudinile te'au speriat dintotdeauna. Iar ei te admirau, isi spuneau ca esti un neinteles, ca germenii unei suferinte surde si lungi trebuie sa te fi afectat mult, ca unii oameni vad dincolo de evidente. Se rusinau atunci de naturaletea cu care mai devreme se bucurasera de discutia monotona, se simteau umiliti de superficialitatea capacitatii lor de a rade. Iar tu radeai fals, ca sa le arati ca incerci sa ii intelegi, sau macar ca poti sa ii tolerezi pret de cateva minute pe luna.
Ai remarcat'o intr'o noapte, zambind crud, comentand ironic la adresa unui cunoscut, in timp ce se juca nevinovat cu un cerculet de fum. Privea dispretuitoare la un tovaras de masa care incercase sa o contrazica, iar tie mai ca ti s'a facut rau cand ai vazut cu cata impertinenta a ras, de parca era un drept al ei, de parca toate hohotele ii intrasera in posesie. Ai privit'o toata seara, incercand sa ramai indiferent, dar naturaletea cruda a remarcilor ei te irita prea tare ca sa te mai poti abtine. Spunea numai banalitati, iar urechile tale mai ca luau foc la auzul mondenitatilor carora le daduse curs. Blasfemii minuscule inchise ermetic intr'o lume ingusta. Lumea ei. Te'ai uitat spre ea multumit: nu va avea niciodata ce ai tu.
Pe dimineata, capul ti'a cazut, vajaind, pe perna. Era lafel de rece ca in toate celelalte nopti, insa de data asta senzatia alteori placuta te supara. Ti'ai aprins o tigara, ai luat cartea, incercand sa'ti continui lectura din seara precedenta. Oh, ai fi putut fi tu acel scriitor rebel!Pacat ca se autoinventase altul inaintea ta. Dar tu ii recunosteai nebunia intr'a ta, ii intelegeai nepasarea, traducand'o in exeprienta proprie, ii simteai nemultumirea cand....Atunci a inceput sa te roada: nemultumirea - tocmai dadusei un nume senzatiei pe care o incercai de atata timp. Si ea ti'a revenit in minte, cu hohotul ei impertinent, cu privirea ei inghetata, cu remarcile ei insignifiante.
Cand, peste ceva timp, ai revazut'o, ai inteles usurat ca nu iti pasa de ea. Tu aveai cercul tau restrans de oameni care te intelegeau (sau mai bine zis, se prefaceau ca te inteleg - tu stiai ca nu au cum sa inteleaga o poza...), iar atentia ei nu merita cautata pentru nici o secunda. Si totusi, ce te'a facut sa razi in sera aia? Clipa aceea pentru care redevenisei om te'a urmarit mult timp apoi: ai inchis ochii, incercand sa iti aduci aminte ca fericirea e darul mediocrilor, ca cei cu adevarat inteligenti nu vor avea niciodata cum sa o atinga - tocmai pentru ca o renegau, considerand'o mai prejos de capacitatile lor de perceptie.
Te enerva multumirea ei aparenta. Pentru ca era un nonsens. O fiinta inteligenta nu are cum sa fie multumita. Ori ea era cel putin intr-atat de inteligenta incat sa isi dea seama de asta. Iar tu nu te puteai insela in ceea ce o privea. Si atunci...
Mai tarziu, ai hotarat sa ii arati ca se insela. Dar tu, indiferent si rebel, nu aveai cum sa pui asta in cuvinte, asa ca te'ai hotarat sa ii demonstrezi tacut ca viata e cea mai mare pacaleala pe care a putut'o inventa omenirea. Ai incercat intai sa ii arati cat de banal era ce citea, ce asculta si ce vorbea. Dar discutiile prelungite riscau sa te contrazica fara ca ea sa fi spus ceva anume. Ai stat ore intregi sa intelegi de ce se bucura, cand toate erau asa de banale.
Si intr'o seara, conducan'o spre casa, ti'a spus cat de tare ii detesta pe cei care se ascund, pe cei care se prefac a fi neintelesi doar din cauza unui handicap sentimental propriu, pe care incearca sa'l scuze, martirizandu'l. Te tipizase. Fiinta aia impertinenta, cruda, te transformase intr'un stereotip, intr'un model banal, in ceea ce urai tu mai mult. Si ai iubit'o asa de tare pentru asta incat i'ai promis ca o vei pedepsi o viata intreaga.
-Dar a facut vreo fapta buna?"
Ai citit mult, si ti-au placut doar cativa; obligatoriu, acei fericiti agreati erau lafel de neintelesi si de renegati ca si tine. Si ca si tine, lor nu le pasa de opinia publica, nici de liniile trasate de ei. Toate discutiile lor te lasau rece, singurele momente in care te aprindeai erau cele in care te puteai exprima asa cum ti'a placut intodeauna: socant, cu iz de mucegai si repulsie, cautand frazele cele mai putin evidente tocmai pentru ca certitudinile te'au speriat dintotdeauna. Iar ei te admirau, isi spuneau ca esti un neinteles, ca germenii unei suferinte surde si lungi trebuie sa te fi afectat mult, ca unii oameni vad dincolo de evidente. Se rusinau atunci de naturaletea cu care mai devreme se bucurasera de discutia monotona, se simteau umiliti de superficialitatea capacitatii lor de a rade. Iar tu radeai fals, ca sa le arati ca incerci sa ii intelegi, sau macar ca poti sa ii tolerezi pret de cateva minute pe luna.
Ai remarcat'o intr'o noapte, zambind crud, comentand ironic la adresa unui cunoscut, in timp ce se juca nevinovat cu un cerculet de fum. Privea dispretuitoare la un tovaras de masa care incercase sa o contrazica, iar tie mai ca ti s'a facut rau cand ai vazut cu cata impertinenta a ras, de parca era un drept al ei, de parca toate hohotele ii intrasera in posesie. Ai privit'o toata seara, incercand sa ramai indiferent, dar naturaletea cruda a remarcilor ei te irita prea tare ca sa te mai poti abtine. Spunea numai banalitati, iar urechile tale mai ca luau foc la auzul mondenitatilor carora le daduse curs. Blasfemii minuscule inchise ermetic intr'o lume ingusta. Lumea ei. Te'ai uitat spre ea multumit: nu va avea niciodata ce ai tu.
Pe dimineata, capul ti'a cazut, vajaind, pe perna. Era lafel de rece ca in toate celelalte nopti, insa de data asta senzatia alteori placuta te supara. Ti'ai aprins o tigara, ai luat cartea, incercand sa'ti continui lectura din seara precedenta. Oh, ai fi putut fi tu acel scriitor rebel!Pacat ca se autoinventase altul inaintea ta. Dar tu ii recunosteai nebunia intr'a ta, ii intelegeai nepasarea, traducand'o in exeprienta proprie, ii simteai nemultumirea cand....Atunci a inceput sa te roada: nemultumirea - tocmai dadusei un nume senzatiei pe care o incercai de atata timp. Si ea ti'a revenit in minte, cu hohotul ei impertinent, cu privirea ei inghetata, cu remarcile ei insignifiante.
Cand, peste ceva timp, ai revazut'o, ai inteles usurat ca nu iti pasa de ea. Tu aveai cercul tau restrans de oameni care te intelegeau (sau mai bine zis, se prefaceau ca te inteleg - tu stiai ca nu au cum sa inteleaga o poza...), iar atentia ei nu merita cautata pentru nici o secunda. Si totusi, ce te'a facut sa razi in sera aia? Clipa aceea pentru care redevenisei om te'a urmarit mult timp apoi: ai inchis ochii, incercand sa iti aduci aminte ca fericirea e darul mediocrilor, ca cei cu adevarat inteligenti nu vor avea niciodata cum sa o atinga - tocmai pentru ca o renegau, considerand'o mai prejos de capacitatile lor de perceptie.
Te enerva multumirea ei aparenta. Pentru ca era un nonsens. O fiinta inteligenta nu are cum sa fie multumita. Ori ea era cel putin intr-atat de inteligenta incat sa isi dea seama de asta. Iar tu nu te puteai insela in ceea ce o privea. Si atunci...
Mai tarziu, ai hotarat sa ii arati ca se insela. Dar tu, indiferent si rebel, nu aveai cum sa pui asta in cuvinte, asa ca te'ai hotarat sa ii demonstrezi tacut ca viata e cea mai mare pacaleala pe care a putut'o inventa omenirea. Ai incercat intai sa ii arati cat de banal era ce citea, ce asculta si ce vorbea. Dar discutiile prelungite riscau sa te contrazica fara ca ea sa fi spus ceva anume. Ai stat ore intregi sa intelegi de ce se bucura, cand toate erau asa de banale.
Si intr'o seara, conducan'o spre casa, ti'a spus cat de tare ii detesta pe cei care se ascund, pe cei care se prefac a fi neintelesi doar din cauza unui handicap sentimental propriu, pe care incearca sa'l scuze, martirizandu'l. Te tipizase. Fiinta aia impertinenta, cruda, te transformase intr'un stereotip, intr'un model banal, in ceea ce urai tu mai mult. Si ai iubit'o asa de tare pentru asta incat i'ai promis ca o vei pedepsi o viata intreaga.
Tipare - om bun...
Motto:
"Pretindeti a crede in Dumnezeu! tuna preotul, pentru ca veniti la biserica duminica, fiindca va chinuiti semenii, fiindca nu cunoasteti rusinea si nu aveti deloc mustrari de constiinta..." (Boris Vian, Smulgatorul de inimi)
Mai ieri seara am prins din zbor o stire pe cat de simpla si fara interes aparent, pe atat de comentabila: autoritatile mexicane i'au permis unui copil sa isi contiune cariera de matador, contrar protestelor nu-mai-stiu-caror-asociatii-internationale-de-protectie-exagerata (-si-mai-ales-prost-inteleasa). Asta mi'a adus aminte si de discutiile lungi despre "privarea de libertate a femeilor islamice" (veneau atunci tot felul de cucoane sa isi dea cu presupusul despre nefericirea femeilor fortate sa poarte val...). Subiectele de genul asta ma fac sa ma intreb cat de departe suntem de o incercare de tipizare in masa a comportamentului uman (americanii ie de vina!!!). Am scris sute de etichete cu "rau", "gresit", "imoral" si acum dam fuga sa le aplicam pe frunti mai late sau mai inguste din lumea larga, tragandu'i de manuta pe cei ce nu se incadreaza in tipare, pregatindu'ne nuielele ridicole, lasandu'i perplecsi pe bietii vinovati care nu faceau altceva decat sa isi urmeze niste traditii impamantenite de secole.
[deviere voita de la subiectul initial]
Iar cand toti au fost pedepsiti, ne asezam si respiram usurati: am mai facut o fapta buna; am facut dreptate printre cei care nu o cunosteau. "Adica cum?" "-Poi, adica acum am aratat ca suntem buni" "-Adica cum?" rasuna ecoul, iritant "-Aratandu'le lor ca sunt rai"...
Banalul uman nu se reneaga nici macar la cele mai inalte trepte. Cea mai eficienta analiza este cea aplicata altora. Vei exersa, fara a fi fortat sa te pui pe tine insuti in discutie. Oglinda e doar un obiect inutil, asezat insolent in fata altora, niciodata in fata ta. Dar obiectiile tale sunt pertinente, opiniile tale isi gasesc justificare. Tai in carne vie si nu te poate nimeni contrazice pentru ca tu ai dreptate si doar smintitii ar indrazni sa spuna altcumva. Esti un om admirabil, care munceste, judeca, se integreaza, care are capacitati intelectuale de o anvergura incontestabila si care poate deveni oricand un exemplu pentru cei din jur - desi stim cu totii ca vei refuza modest aceasta onoare, vei capata chiar un aer de rebel neinteles, refuzand sa fii "ca toti" tocmai din cauza ca tu stii ca esti ceva mai sus (dar ai inima buna si nu vei spune asta nimanui, de mila sa nu jignesti saracele vietuitoare comune...).
Ma bombardeaza, ma sufoca, stirile, emisiunile si campaniile in care cate o tara intreaga doneaza pentru a'i face fericiti pe cei mai saraci ca ei. Ii aud vorbind si mi se pare ca pentru multi dintre ei asta e una dintre modalitatile de a'si cumpara impacarea. Au platit; acum vor putea fi cruzi, falsi, mai viciati decat orasele in care traiesc. La urma urmelor, e vorba doar de echilibru.
"Pretindeti a crede in Dumnezeu! tuna preotul, pentru ca veniti la biserica duminica, fiindca va chinuiti semenii, fiindca nu cunoasteti rusinea si nu aveti deloc mustrari de constiinta..." (Boris Vian, Smulgatorul de inimi)
Mai ieri seara am prins din zbor o stire pe cat de simpla si fara interes aparent, pe atat de comentabila: autoritatile mexicane i'au permis unui copil sa isi contiune cariera de matador, contrar protestelor nu-mai-stiu-caror-asociatii-internationale-de-protectie-exagerata (-si-mai-ales-prost-inteleasa). Asta mi'a adus aminte si de discutiile lungi despre "privarea de libertate a femeilor islamice" (veneau atunci tot felul de cucoane sa isi dea cu presupusul despre nefericirea femeilor fortate sa poarte val...). Subiectele de genul asta ma fac sa ma intreb cat de departe suntem de o incercare de tipizare in masa a comportamentului uman (americanii ie de vina!!!). Am scris sute de etichete cu "rau", "gresit", "imoral" si acum dam fuga sa le aplicam pe frunti mai late sau mai inguste din lumea larga, tragandu'i de manuta pe cei ce nu se incadreaza in tipare, pregatindu'ne nuielele ridicole, lasandu'i perplecsi pe bietii vinovati care nu faceau altceva decat sa isi urmeze niste traditii impamantenite de secole.
[deviere voita de la subiectul initial]
Iar cand toti au fost pedepsiti, ne asezam si respiram usurati: am mai facut o fapta buna; am facut dreptate printre cei care nu o cunosteau. "Adica cum?" "-Poi, adica acum am aratat ca suntem buni" "-Adica cum?" rasuna ecoul, iritant "-Aratandu'le lor ca sunt rai"...
Banalul uman nu se reneaga nici macar la cele mai inalte trepte. Cea mai eficienta analiza este cea aplicata altora. Vei exersa, fara a fi fortat sa te pui pe tine insuti in discutie. Oglinda e doar un obiect inutil, asezat insolent in fata altora, niciodata in fata ta. Dar obiectiile tale sunt pertinente, opiniile tale isi gasesc justificare. Tai in carne vie si nu te poate nimeni contrazice pentru ca tu ai dreptate si doar smintitii ar indrazni sa spuna altcumva. Esti un om admirabil, care munceste, judeca, se integreaza, care are capacitati intelectuale de o anvergura incontestabila si care poate deveni oricand un exemplu pentru cei din jur - desi stim cu totii ca vei refuza modest aceasta onoare, vei capata chiar un aer de rebel neinteles, refuzand sa fii "ca toti" tocmai din cauza ca tu stii ca esti ceva mai sus (dar ai inima buna si nu vei spune asta nimanui, de mila sa nu jignesti saracele vietuitoare comune...).
Ma bombardeaza, ma sufoca, stirile, emisiunile si campaniile in care cate o tara intreaga doneaza pentru a'i face fericiti pe cei mai saraci ca ei. Ii aud vorbind si mi se pare ca pentru multi dintre ei asta e una dintre modalitatile de a'si cumpara impacarea. Au platit; acum vor putea fi cruzi, falsi, mai viciati decat orasele in care traiesc. La urma urmelor, e vorba doar de echilibru.
luni, 24 noiembrie 2008
Zece motive sa-ti faci blog
1. Esti frustrat. Si singur. Parintii nu te asculta iar prietenii au citit ultima data o carte undeva prin copilaria medie. Ce'i drept, si tu ai citit ultima data cam prin liceu, dar la tine e lipsa de timp, la ei e lipsa de cultura.
2. Esti frustrat. Si cuplat. Discutiile cu partenera de viata se rezuma la ultimele cumparaturi facute si " imbecila aia de la servici care nu stie ca rosu nu se asorteaza cu albastru"
3. Esti frustrat. Si lucrezi mult. Seful nu-ti vede niciodata meritele, apreciind intotdeauna pe un altul dintre colegi - colegi care, fie vorba intre noi, sunt cel putin cretini; secretara refuza sa iti dea adeverinte si te saboteaza sistematic in fata sefului.
4. Esti frustrat. Si deprimat. Lumea nu are nici un sens, iar tu esti eroul care refuza sa o schimbe, alegand sa arunce in ea cu cele zece coji de seminte ramase de la petrecerea vecinului manelist.
5.Esti frustrat. Si inteligent. Mult prea inteligent ca sa fii inteles, dar cu siguranta indeajuns de abil incat sa fii admirat de gloata de pierde vara care se stiu cel cam tot atat de inteligenti ca si tine. Nici ei, nici tu, nu o veti recunoaste. Dar prostimea va sti.
6. Esti frustrat. Si supracalificat. Ai un salariu de doi lei, dar blogul iti va permite sa le arati neinitiatilor cat de multe stii tu de fapt si unde ai putea fi tu acum. Nimeni nu stie, de altfel, de ce nu esti "acolo". Dar toata lumea va sti ca ai putea fi.
7. Esti frustrat. Si ai masina. Urasti edilii si blocajele in trafic. Cu siguranta sunt doar din vina lor. A edililor. Blocajele.
8. Esti frustrat. Si ai masina. (balbait esti tu.) Ti'ai promis ca maine dimineata ii vei scrie cuvinte obscene pe masina vecinului ala care tot iti fura locul in parcare, si presimti ca nu o sa ai cui povesti.
9. Esti frustrat. Nu ai motiv, doar ca ai vrea sa fii integrat in cel mai tare grup de EMOs din oras, si nu stii cum sa le dovedesti ca esti de'al lor. Sau poate ca nu esti frustrat. La naiba, oricum nu te iubeste nimeni, deci probabil ca ai de ce sa fii frustrat. Unde mai pui ca negru nu te prinde, dar il porti in fiecare zi de cand te'ai decis sa fii un emo adevarat. Gata, ai vorbit deja pentru doua zile, acum e timpul sa plangi.
10. Te trezesti dimineata mult prea devreme inaintea tuturor si te plictisesti teribil. Mai ai totusi un pas pana la dementa totala, deci refuzi sa vorbesti cu voce tare cu tine insuti. Alegi varianta mai flashy. Apoi iti bei linistit cafeaua.
2. Esti frustrat. Si cuplat. Discutiile cu partenera de viata se rezuma la ultimele cumparaturi facute si " imbecila aia de la servici care nu stie ca rosu nu se asorteaza cu albastru"
3. Esti frustrat. Si lucrezi mult. Seful nu-ti vede niciodata meritele, apreciind intotdeauna pe un altul dintre colegi - colegi care, fie vorba intre noi, sunt cel putin cretini; secretara refuza sa iti dea adeverinte si te saboteaza sistematic in fata sefului.
4. Esti frustrat. Si deprimat. Lumea nu are nici un sens, iar tu esti eroul care refuza sa o schimbe, alegand sa arunce in ea cu cele zece coji de seminte ramase de la petrecerea vecinului manelist.
5.Esti frustrat. Si inteligent. Mult prea inteligent ca sa fii inteles, dar cu siguranta indeajuns de abil incat sa fii admirat de gloata de pierde vara care se stiu cel cam tot atat de inteligenti ca si tine. Nici ei, nici tu, nu o veti recunoaste. Dar prostimea va sti.
6. Esti frustrat. Si supracalificat. Ai un salariu de doi lei, dar blogul iti va permite sa le arati neinitiatilor cat de multe stii tu de fapt si unde ai putea fi tu acum. Nimeni nu stie, de altfel, de ce nu esti "acolo". Dar toata lumea va sti ca ai putea fi.
7. Esti frustrat. Si ai masina. Urasti edilii si blocajele in trafic. Cu siguranta sunt doar din vina lor. A edililor. Blocajele.
8. Esti frustrat. Si ai masina. (balbait esti tu.) Ti'ai promis ca maine dimineata ii vei scrie cuvinte obscene pe masina vecinului ala care tot iti fura locul in parcare, si presimti ca nu o sa ai cui povesti.
9. Esti frustrat. Nu ai motiv, doar ca ai vrea sa fii integrat in cel mai tare grup de EMOs din oras, si nu stii cum sa le dovedesti ca esti de'al lor. Sau poate ca nu esti frustrat. La naiba, oricum nu te iubeste nimeni, deci probabil ca ai de ce sa fii frustrat. Unde mai pui ca negru nu te prinde, dar il porti in fiecare zi de cand te'ai decis sa fii un emo adevarat. Gata, ai vorbit deja pentru doua zile, acum e timpul sa plangi.
10. Te trezesti dimineata mult prea devreme inaintea tuturor si te plictisesti teribil. Mai ai totusi un pas pana la dementa totala, deci refuzi sa vorbesti cu voce tare cu tine insuti. Alegi varianta mai flashy. Apoi iti bei linistit cafeaua.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)